Dacă zborul pleacă cu întârziere, aveți dreptul la asistență¹, la rambursare și la un zbor de întoarcere², în funcție de durata întârzierii și de distanța zborului.
Dacă ați ajuns la destinația finală cu o întârziere de peste 3 ore, aveți dreptul la despăgubiri³, cu excepția cazului în care întârzierea a fost cauzată de circumstanțe extraordinare⁴. Compania aeriană trebuie să dovedească acest lucru furnizând, de exemplu, extrase din jurnalele de bord sau rapoarte referitoare la incidente. Compania trebuie să ofere aceste dovezi organismului național competent, precum și pasagerilor vizați, în conformitate cu dispozițiile naționale privind accesul la documente.
Asistență¹
Asistența în caz de întârziere la plecare
În cazul în care compania aeriană estimează că zborul dumneavoastră va avea întârziere în raport cu ora prevăzută de plecare, aveți dreptul la gustări și băuturi răcoritoare, în funcție de timpul de așteptare și la 2 apeluri telefonice, e-mailuri sau faxuri. Aceste drepturi sunt proporționale cu durata întârzierii și cu distanța de zbor, după cum urmează:
- o întârziere de cel puțin 2 ore pentru zborurile de maximum 1 500 km
- o întârziere de cel puțin 3 ore pentru zboruri intra-UE de peste 1 500 km și pentru toate celelalte zboruri cuprinse între 1 500 și 3 000 km
- o întârziere de cel puțin 4 ore pentru toate celelalte zboruri
Dacă noua oră preconizată pentru plecare este cel puțin în ziua următoare orei de plecare prevăzute inițial, aveți dreptul la cazare la hotel și la transport către și dinspre aeroport și locul de cazare (dacă trebuie să rămâneți peste noapte).
Pe durata așteptării, companiile aeriene trebuie să vă ofere asistență gratuită. Dacă aveți probleme cu călătoria, anunțați compania aeriană, pentru a evita situația în care va trebui să găsiți singur soluții. Companiile aeriene ar trebui, de asemenea, să se asigure, dacă este posibil, să ofere cazare accesibilă persoanelor cu handicap și câinilor însoțitori.
Dacă nu vi se oferă asistență și vă cumpărați singur băuturi răcoritoare și alimente, compania aeriană ar trebui să vă dea banii înapoi, atâta timp cât cheltuielile pe care le-ați făcut au fost necesare, rezonabile și adecvate. Păstrați bonurile pentru decontare. Aveți dreptul la asistență doar pe durata așteptării până la redirecționarea, în condiții comparabile de transport și în cel mai scurt timp posibil, către destinația finală sau până la zborul de întoarcere către aeroportul din care ați plecat inițial.
În cazuri excepționale, compania aeriană ar putea decide să limiteze asistența sau să nu o acorde deloc, dacă acest lucru ar duce la întârzieri și mai mari pentru pasagerii care așteaptă un zbor alternativ sau unul care întârzie.
Rambursare și la un zbor de întoarcere²
Rambursare și un zbor de întoarcere în cazul unei întârzieri prelungite la plecare (5 ore sau mai mult)
Dacă zborul de plecare are o întârziere de cel puțin 5 ore, compania aeriană trebuie să vă ramburseze costul biletului și, dacă aveți un zbor de legătură, să vă propună un zbor de întoarcere pe aeroportul din care ați plecat, în cel mai scurt timp posibil.
Despăgubiri³
Despăgubiri – întârziere la sosire
Cuantum în EURO | Distanța | Întârziere la destinația finală |
250 € | Până la 1 500 km | Cel puțin 3 ore |
400 € | Peste 1 500 km în UE și toate celelalte zboruri între 1 500 și 3 500 km | Cel puțin 3 ore |
600 € | Peste 3 500 km | Cel puțin 3 ore |
- Aveți dreptul la despăgubiri, dacă întârzierea nu este cauzată de circumstanțe extraordinare⁴ și ajungeți la destinația finală cu o întârziere de cel puțin 3 ore.
- Dacă pierdeți zborul de legătură când călătoriți în UE sau în afara acesteia cu un avion care decolează dintr-o țară a UE, ar trebui să aveți dreptul la despăgubiri, dacă ajungeți la destinația finală cu o întârziere de peste 3 ore. Nu contează dacă zborul de legătură este operat de o companie din interiorul sau din afara UE.
- Dacă plecați dintr-o țară din afara UE către destinația finală aflată în UE, cu zboruri de legătură operate succesiv de companii din afara UE și din UE sau doar de companii din UE, numai zborurile operate de companiile din UE sunt luate în considerare pentru stabilirea dreptului la despăgubiri în cazul sosirii cu o întârziere mare la destinația finală.
- Nu aveți dreptul la despăgubiri dacă ratați zborul de legătură din cauza întârzierilor la controalele de securitate sau dacă nu ați respectat ora de îmbarcare pentru zbor în aeroportul de transfer.
- Dacă acceptați un zbor către un aeroport diferit de cel care figurează pe rezervarea inițială și ajungeți cu întârziere, aveți dreptul la despăgubiri. Timpul utilizat pentru a calcula întârzierea este timpul sosirii în aeroportul menționat în rezervarea inițială sau la destinația asupra cărei ați convenit împreună cu operatorul. Costurile de transport între aeroportul alternativ și cel menționat în rezervarea inițială sau destinația asupra căreia ați convenit trebuie suportate de compania aeriană.
În cazul în care compania aeriană v-a oferit posibilitatea redirecționării și ajungeți la destinația finală cu întârziere, despăgubirea poate fi redusă cu 50 %, după cum se arată în tabelul de mai jos.
Despăgubiri în cazul redirecționării zborului
Cuantum în EUR | Distanța | Întârziere la destinația finală |
---|---|---|
125 € | Până la 1 500 km | Cel mult 2 ore |
200 € | Peste 1 500 km în UE și toate celelalte zboruri între 1 500 și 3 500 km | Cel mult 3 ore |
300 € | Peste 3 500 km | Cel mult 4 ore |
Circumstanțe extraordinare⁴
Circumstanțe extraordinare – întârziere
Circumstanțele extraordinare pot conduce la anulări sau la sosirea cu întârziere la destinația finală. Printre evenimentele care pot fi considerate circumstanțe extraordinare se numără deciziile de gestionare a traficului aerian, instabilitatea politică, riscurile la adresa securității și condițiile meteo nefavorabile.
Situațiile care nu pot fi considerate circumstanțe extraordinare includ:
- majoritatea problemelor tehnice identificate în cursul operațiunilor de întreținere a avionului sau cauzate de lipsa operațiunilor de întreținere
- coliziunea dintre o scară mobilă de îmbarcare și avion
- greve ale personalului transportatorului aerian (grevă internă)
Orice grevă externă unui transportator aerian care afectează funcționarea companiei aeriene poate fi considerată circumstanță extraordinară. Totuși, pentru a fi scutită de plata despăgubirilor, compania aeriană trebuie să demonstreze că: i) există o legătură între circumstanțele extraordinare și întârziere sau anulare și ii) întârzierea sau anularea nu ar fi putut fi evitată nici dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile.
Drepturile prevăzute de UE ale pasagerilor care utilizează transportul aerian se aplică:
- Dacă zborul este efectuat pe teritoriul UE (indiferent dacă este operat de o companie din UE sau din afara UE)
- Dacă aterizați pe un aeroport din UE venind din afara Uniunii, iar cursa este operată de o companie din UE
- Dacă decolați de pe un aeroport din UE către o țară din afara Uniunii, indiferent dacă zborul este operat de o companie din UE sau din afara UE
- Dacă nu ați primit deja anumite compensații (despăgubiri, redirecționare, asistență din partea companiei aeriene) pentru probleme legate de zbor în baza legislației relevante a unei țări din afara UE.
UE înseamnă, în acest context, cele 27 de state membre, inclusiv Guadelupa, Guyana Franceză, Martinica, Mayotte, Réunion, Saint Barthélemy, Saint-Martin (Antilele Franceze), Insulele Azore, Madeira și Canare (dar nu și Insulele Feroe). Normele UE se aplică, de asemenea, zborurilor către și dinspre Islanda , Norvegia și Elveția.

Plane CashBack este o soluție completă care facilitează și urgentează dosarul tău de despăgubire.
Beneficii:
- Ne ocupăm noi de solicitarea ta, de la depunere până la despăgubire.
- Uită de grija hârtiilor! Le completăm și le trimitem noi.
- Te ținem la curent cu despăgubirea ta: actualizări periodice prin e-mail!
- Aplicarea este gratuită. ZERO comision dacă nu ești despăgubit.
- Echipa noastră de experți este la dispoziția ta!
Super bune informative!